Prezența la vot, călcâiul lui Ahile în disputa dintre Nicușor Dan și Gabriela Firea

Jocurile pentru câștigarea Primăriei Capitalei sunt departe de a fi făcute. Deși este considerat favorit în aceste alegeri, Nicușor Dan nu poate fi foarte sigur în acest moment pe victoria sa. În mod paradoxal, vulnerabilitatea principală a candidatului PNL și USR-PLUS este tocmai această convingere a electoratului său, alimentată și de sondajele de opinie, că va câștiga alegerile în orice condiții.

Sursa: Facebook

Majoritatea sondajelor de opinie realizate până acum în Capitală, inclusiv cele independente, îl dau drept câștigător net pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei. În funcție de sondaj, candidatul unic al PNL și USR-PLUS ar fi votat de 46-50% dintre bucureșteni, în timp ce Gabriela Firea de 39-42%. Această diferență aparent mare, de 7-8 procente, ar putea dispărea, însă, sub influența a doi factori.

Participarea în alegeri, crucială pentru Nicușor Dan

Evaluarea cercetărilor sociologice de până acum ar putea fi dată peste cap de prezența redusă la vot a bucureștenilor. Este bineștiut faptul că electoratul de stânga este caracterizat printr-o disciplină de vot mai mare, în timp ce cel de dreapta este unul mai volatil și marca de indecizie.

Acest lucru se explică prin faptul că structura electoratului de stânga este formată, în linii mari, de persoanele în vârstă, de peste 60 de ani, și de categorii vulnerabile din punct de vedere social, cu venituri sub salariul mediu pe economie. Aceste categorii de alegători, fiind practic captive unui singur mare partid de stânga, vin la urne sub presiunea nevoilor și a condiției sociale în care se află.

De cealaltă parte, electoratul de dreapta, fiind mai independent financiar, ”își permite” să aibă o gamă mai largă de opțiuni politice, una dintre acestea fiind chiar neparticiparea la vot. Motivele acestei absențe pot fi dintre cele mai diferite – de la starea vremii în ziua votului, până la lipsa unei mize personale în susținerea unui anumit candidat.

”Factorul Băsescu” joacă în favoarea Primarului Capitale

Un alt factor care ar putea da peste cap calculele sondajelor este Traian Băsescu. Înscris în cursa pentru Primăria București, fostul președinte poate rupe o parte din electoratul de dreapta care, în mod normal, ar fi votat cu Nicușor Dan. Potrivit estimărilor, acest procent variază în prezent între 5-8%.

Efectul participării sale în alegeri ar putea fi, însă, unul și mai contondent, în condițiile în care Traian Băsescu, pe de o parte, a trecut în aceste zile la un atac frontal la adresa candidatului susținut de PNL și USR-PLUS, iar, pe de altă parte, are o atitudine de menajare a Gabrielei Firea. O astfel de poziționare nu va rupe neapărat din voturile lui Nicușor Dan, dar ar putea duce la o demobilizare a electoratului de dreapta. Mai precis, a acelei părți care poate face diferența între Nicușor Dan și Gabriela Firea în ziua votului.

În mod paradoxal, prin jocul pe care îl face în aceste alegeri, Traian Băsescu și-ar putea încheia cariera politică cu ”stigmatul” că a menținut PSD la putere în București. De altfel, PMP a fost acuzat în mai multe rânduri că ar fi făcut jocul Primarului PSD în cei patru ani de mandat ai Gabrielei Firea, iar o eventuală confirmare a acestei colaborări printr-o înfrângere a candidatului PNL și USR-PLUS ar deveni una fatală, atât pentru fostul președinte, cât și pentru partidul său.

Gabriela Firea își joacă șansa

Candiatul PSD, Gabriela Firea, încearcă să valorifice la maxim această stare de lucruri. Pe de o parte, primarul Capitalei a evitat o dezbatere ideologică ”stânga-dreapta”, dar și una televizată cu Nicușor Dan, fiind conștientă că aceasta nu ar face decât să polarizeze opțiunile electorale.

Pe de altă parte, Gabriela Firea a încercat să disimuleze cât mai mult faptul că ar fi un primar PSD, susținând o întreagă campanie în care arată că ”pune oamenii pe primul loc”. O astfel de poziționare are ca scop deturnarea atenției publicului de la componenta politică, astfel încât electoratul de dreapta să ignore motivele pentru care o contestă.

O stare de letargie a electoratului ostil actualului Primar al Capitalei ar putea deveni șansa Gabrielei Firea în aceste alegeri. Care ar repeta figura din 2016, când PSD a reușit câștigarea alegerilor din București, pe un fundal relativ asemănător, marcat de apatia electoratului.



Categories:Politic

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: